Raportați infecțiile intraspitalicești

Raportați infecțiile intraspitalicesti!

Deja 27.020 semnatari
Noi, semnatarii acestei petiții, vă solicităm să implementați un mecanism digital, transparent și obligatoriu de raportare zilnică a infecțiilor nosocomiale în toate spitalele din România.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

Îi cerem ministrului Alexandru Rogobete să își respecte angajamentul public de a implementa un sistem modern de raportare și control al infecțiilor nosocomiale la nivel național.

Campania in 5 minute

Infecțiile nosocomiale sunt infecții contractate în timpul spitalizării. Ele apar după internare și pot afecta grav pacienții deja vulnerabili. În multe cazuri, aceste infecții pot duce la complicații severe sau chiar la deces. Pentru că doar datele colectate în timp real și rapid, digital, permit autorităților și spitalelor să identifice rapid focarele și să intervină. În pandemie, România a reușit să raporteze zilnic infectările cu SARS-CoV-2. Același mecanism trebuie folosit și pentru infecțiile din spitale. Există raportări periodice, iar din octombrie 2025 spitalele sunt obligate să publice date despre infecțiile nosocomiale. Este un pas înainte, dar aceste raportări sunt rare și incomplete. Fără raportare zilnică și centralizată, nu putem avea o imagine reală a problemei.

Ba da, de mai multe ori.

În februarie 2023, Ministerul Sănătății a anunțat implementarea unui sistem digital național de raportare a infecțiilor nosocomiale, realizat împreună cu STS și INSP, cu finanțare europeană și termen de finalizare în 2024.

Promisiunea a fost reluată și în octombrie 2025, când ministrul Alexandru Rogobete a declarat că până la finalul anului 2025 România va avea un sistem național real de raportare digitală a infecțiilor nosocomiale, care să înlocuiască actualele mecanisme de pseudoraportare.

Niciuna nu a fost, încă, respectată. România are o problemă serioasă de subraportare a infecțiilor nosocomiale. De exemplu, în timpul pandemiei, autoritățile au raportat zero infecții intraspitalicești la pacienții cu Covid-19, lucru practic imposibil.

În alte țări europene infecțiile asociate actului medical sunt recunoscute și monitorizate constant. Tocmai această transparență permite reducerea lor și protejarea pacienților.

-raportare digitală și zilnică a infecțiilor nosocomiale;

-un sistem național centralizat, administrat de Ministerul Sănătății și INSP;

-transparență reală privind infecțiile din spitale.

Cerem ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, să introducă un sistem național, digital și obligatoriu de raportare zilnică a infecțiilor nosocomiale în toate spitalele din România.

Semnând această petiție, transmitem ministrului Sănătății că pacienții au dreptul la transparență și siguranță atunci când ajung într-un spital.

Cu cât suntem mai mulți, cu atât crește presiunea publică pentru ca promisiunile să devină realitate, iar sistemul de raportare să fie implementat la nivel național.

Confidențialitate

Semnătura ta, adresa de e-mail, numele și localitatea vor fi salvate pentru a finaliza apelul. Fără abonarea la newsletter, datele vor fi șterse la finalul apelului. Dacă te abonezi la newsletter, datele vor fi stocate pentru o perioadă mai lungă pentru personalizare. Poți revoca consimțământul oricând. Datele tale nu vor fi transmise terților și nu vor fi tranzacționate în nici un mod. Dă clic aici pentru politica de protecție a datelor Declic.